În timp ce îmi scriu introducerea cercetării cu privire la stilurile de ataşament, mă năpădesc tot felul de emoţii, de la speranţa şi bucuria că lucrurile odată înţelese pot fi schimbate şi că adulţii şi copiii lor pot trăi vieţi conştiente şi semnificative, la furie şi tristeţe.
Cine e auzit de Teoria Ataşamentului? Eu una abia la 24 ani am auzit de ea, pentru că am început să studiez psihologia şi să mă „studiez” pe mine.
Învăţăm tot felul de porcării la şcoală, 7 limbi străine, ne dezvoltăm tot felul de abilităţi care credem că o să ne propulseze pe culmile succesului şi toate astea pe o bază de credinţe şi obiceiuri, moduri de a face lucrurile fără a ne întreba o clipă dacă este benefic sau de ce este aşa şi nu altfel sau dacă este pur şi simplu potrivit pentru noi aici şi acum şi apoi într-o zi CLACĂM.
Am învăţat despre faptul că, pentru a nu ajunge un răsfăţat copilul nu trebuie luat în braţe de fiecare dată când plânge, am învăţat că bătaia este ruptă din rai, am învăţat că cel mai important este să ajungi primul că altfel nu eşti iubit şl acceptat.
Apoi, pentru că mulţi dintre copiii de mai sus au ajuns părinţi, nu au vrut să dea mai departe ceea ce ei au simţit şi trăit şi aşa s-a născut generaţia „copilul liber”, fără limite, restricţii, consecinţe, plin de jucării, haine şi informaţii de la atelierele de dezvoltare personală.
În ambele cazuri avem de-aface cu un stil de ataşament nesigur, pentru că relaţia părinte-copil este una contaminată de convingeri şi de reguli, nu este una bazată pe conectare la nevoile reale ale copilului.
Este nevoie ca părintele să se cunoască foarte bine ca să poată activa intuiţia autentică, să poată să facă diferenţa între ce simte că este benefic de făcut fiind concectat la el şi la copil şi ce „butoane” apasă în momentul respectiv situaţia. Şi mă bucur să văd că lucrurile au început să se schimbe.
Nu există reţete magice. Este nevoie să cunoaştem lucruri, să ne informăm, să experimentăm, să alegem, să asimilăm, să ne dăm timp şi să avem răbdare cu noi şi cu procesul nostru.
În curând voi publica şi rezultatele cercatării mele cu privire la stilurile de ataşament.
Gabriela Ivănescu
Mai jos aveţi o clasificare clară a stilurilor de ataşament şi cum un copil îl poate “moşteni”.
sursa pozei: suntpărinte.ro
