Când auzim dependenţă gândul ne fuge la alcool, cafea, ţigări, droguri sau jocuri de noroc.
Dependenţa poate lua multe alte forme: de o persoană, de job, de cumpărături, de anumite tipare şi comportamente, de sex, de feedback pozitiv (laude), de experienţe, de adrenalină, de violenţă, de mâncare, de operaţii estetice, de de de…..şi toate astea de fapt ţin de exterior.
Toate aceste dependenţe merg pe acelaşi circuit emoţional, neuronal şi fiziologic. Şi pentru a umple golul, persoană vrea din ce în ce mai mult, crezând că “doza” îl va face să se simtă bine şi îi va umple golul din interior.
Când, de fapt, îi distrag atenţia de la suferinţa pe care crede că nu o poate trăi/gestiona şi atunci o acoperă cu ce poate. Fiind şi o metodă prin care se reglează ca să poată supravieţui.
Timpul trece – golul rămâne – dependenţă creşte – nefericirea creşte.
Dată viitoare când gândiţi că un bolnav nu are de ales dar un alcoolic da, va invit să va gândiţi şi la ce am scris.
Pentru că până la urmă fiecare dintre noi găsim, de mici, în mod creativ, mecanisme de a face faţă – şi într-un mod paradoxal – sunt distructive sau aparent nu (pentru că la un moment dat ne-au ajutat).
Sau dacă acceptăm că alcoolicul are de ales, putem spune că şi bolnavul a avut de ales dar a ajuns aici?
